Dezvoltarea cooperării cu Asociația Veteranilor și Pensionarilor Poliției de Frontieră

veterani

Conducerea Poliției de Frontieră a participat la ședința de bilanț a Consiliului Asociației Obștești a Veteranilor și Pensionarilor Poliției de Frontieră. Reuniunea s-a desfășurat în incinta sediului central al IGPF, la sfârșitul săptămânii trecute. 

Membrii Asociației au prezentat totalurile activității pentru 2020, cu trecerea în agendă a chestiunilor organizatorice pentru anul curent și dezvoltarea cooperării multidimensionale. Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Valentin Fiodorov a venit cu propunerea de promovare a lucrului educativ - patriotic în rândul tinerei generații și promovării memoriei instituționale, inclusiv organizarea salubrizării frontierei de stat împreună cu cei  ce practică voluntariatul. 

În cadrul ședinței a fost discutat posibilitatea cooperării comune privind îngrijirea mormintelor veteranilor și pensionarilor ai autorității de frontieră, cu asigurarea suportului necesar la renovarea acestora. Generalul-maior Petru Corduneanu și-a punctat subiectele abordate pentru a lua personal la control gestionarea situațiilor stringente ale Asociației, precizând că va oferi asistență în acest sens. 

Alte subiecte au vizat perioada și termenul de prelungire a contractului de muncă, modalitatea de recrutare a tinerei generații, conlucrarea cu superiorii subdiviziunilor de frontieră în vederea organizării în comun a actelor de caritate pentru pensionari și polițiștii de frontieră eliberați pe motive de sănătate, inclusiv ale familiilor angajaților decedați, dar și pentru cei cu mulți copii. 

NOTĂ: Asociația Veteranilor și Pensionarilor a Poliției de Frontieră a fost fondată în anul 2019, la data de 25 noiembrie, și este condusă de Sergiu Carajia.