Conducerea IGPF a apreciat activitatea de frontieră pentru primul semestru 2021

igpf


În cadrul unei ședințe de lucru, șeful interimar al Poliției de Frontieră Petru Corduneanu a prezentat o totalizare a vizitelor sale în teritoriu pe parcursul săptămânii curente, unde au avut loc raportările pe activitatea semestrială.

Prezentarea a cuprins în linii generale situația actuală la frontieră, dar și apreciarea conducerii IGPF pentru întregul efectiv, care a reușit să înregistreze rezultate bune în domeniul controlului trecerii frontierei de stat, combaterii migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere. Au fost date asigurări că în continuare rămân obiective principale îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru polițiștii de frontieră, gestionarea corectă a activității de bază, dar și realizarea acelor propuneri de dezvoltare enunțate în cadrul raportărilor. 

Totodată, în vederea eficientizării și optimizării tututor proceselor de activitate a fost solicitată elaborarea unei note informative, în care se va regăsi un set de recomandări pe linia excluderii neajunsurilor logistice și de personal, cât și prevenirii abaterilor disciplinare.

Generalul – maior Petru Corduneanu a mulţumit colegilor pentru nivelul înalt de responsabilitate și grijă de care au dat dovadă în perioada pandemică, când în toată lumea se depune un efort enorm în lupta cu acest inamic invizibil – Covid-19.  În pofida la toate greutățile care au fost, polițiștii de frontieră au realizat sarcinile trasate pentru prima jumătate a anului curent și au îndeplinit în mare parte angajamentele asumate.

Într-un final a fost enunțată unanim ideea identificării tuturor soluţiilor menite să consolideze și să eficientizeze activitatea Poliţiei de Frontieră.