Protecţia datelor cu caracter personal

În contextul implementării prevederilor cu privire la protecţia datelor cu caracter personal din Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, cât şi a acţiunilor întreprinse în procesul de reformare a instituţiei, precum şi în vederea respectării dreptului fundamental la viaţă intimă şi privată, protecţia datelor cu caracter personal constituie un domeniu deosebit de important, fapt confirmat prin tratarea acestei tematici în capitole distincte prevăzute în actele normative care reglementează activitatea Poliţiei de Frontieră:

- Legea nr. 215 din 04.11.2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova

Articolul 43. Prelucrarea datelor cu caracter personal
(1) La înregistrarea persoanelor care au trecut frontiera de stat sau procedura de identificare pot fi colectate şi păstrate următoarele date cu caracter personal:
a) numele şi prenumele;
b) data şi locul de naştere;
c) domiciliul;
d) cetăţenia;
e) numărul documentului de călătorie şi valabilitatea acestuia;
f) numărul de identificare a persoanei conform datelor documentului de călătorie;
g) locul, timpul şi direcţia de trecere a frontierei de stat.
(2) Datele colectate în conformitate cu alin. (1) se păstrează respectându-se legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
(3) Autorităţile administraţiei publice care prelucrează date cu caracter personal în procesul controlului la trecerea frontierei iau, în conformitate cu legislaţia în vigoare, măsurile organizatorice şi tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal împotriva distrugerii, modificării, blocării, copierii, răspândirii, precum şi a altor acţiuni ilicite.
(4) Poliţia de Frontieră, Serviciul Vamal şi alte organe de control, stabilite prin lege, asigură subiecţilor de date cu caracter personal, gratuit, realizarea drepturilor pe care le deţin în calitate de subiecţi ai datelor cu caracter personal.

- Legea nr. 283 din 28.12.2011 cu privire la Poliţia de Frontieră

Articolul 10. Dispoziţii speciale privind utilizarea şi protecţia informaţiei, inclusiv a datelor cu caracter personal
(1) Pentru executarea eficientă a atribuţiilor sale, Poliţia de Frontieră are dreptul de a colecta, prelucra şi păstra informaţiile despre persoanele şi mijloacele de transport care traversează frontiera de stat, de a crea şi utiliza baze de date informaţionale proprii, de a utiliza bazele de date ale altor unităţi în conformitate cu prevederile legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
(2) Poliţia de Frontieră, în limitele stabilite de legislaţie, are dreptul să prelucreze date cu caracter personal.
(3) Poliţia de Frontieră asigură protecţia informaţiei împotriva nimicirii, pierderii, accesului neautorizat la aceasta.

Articolul 11. Transparenţa activităţii
(1) Poliţia de Frontieră acordă informaţii oficiale persoanelor fizice şi juridice în condiţiile legii. Dreptul de acces la informaţie poate fi limitat în conformitate cu legislaţia privind accesul la informaţie.
(2) Transparenţa activităţii Poliţiei de Frontieră se asigură prin colaborarea cu societatea civilă, prin plasarea informaţiei de utilitate publică în mass-media şi pe pagina-web oficială a Departamentului Poliţiei de Frontieră, precum şi în conformitate cu legislaţia privind transparenţa în procesul decizional.

- Hotărârea Guvernului nr. 434 din 19.06.2012 cu privire la Poliţia de Frontieră

10. Departamentul, reieşind din misiunea şi funcţiile ce-i revin, exercită următoarele atribuţii:
18) acordă, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, informaţii cu privire la trecerea frontierei de stat de către persoane fizice şi mijloacele de transport;

- Hotărârea Guvernului nr. 926 din 12.12.2012 pentru implementarea Legii nr. 215 din 4 noiembrie 2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova

84. Datele transmise Poliţiei de Frontieră pot fi consultate, cu respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, de instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice ori securităţii naţionale, pentru exercitarea atribuţiilor proprii.

- Hotărârea Guvernului nr. 834 din 07.07.2008 cu privire la Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră

6. Funcţiile SIIPF
e) asigurarea protecţiei informaţiei la toate etapele de colectare, stocare şi prezentare;

21. Securitatea informaţională
Securitatea informaţională trebuie să fie asigurată printr-un sistem complex de măsuri juridice, tehno-organizatorice şi economice, cu utilizarea mijloacelor tehnologice, dispozitivelor software/hardware şi a mecanismelor criptografice de protecţie a informaţiei, orientate spre asigurarea nivelului necesar de integritate, confidenţialitate şi accesibilitate al resurselor informaţionale.

Totodată, registrele de evidenţă în care sunt incluse date cu caracter personal sunt elaborate în conformitate cu actele interne care reglementează scopul, modul de păstrare şi accesul la registrele date.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • cnpdcp
  • vama