Sporirea capacităților privind "Managementului Integrat al Frontierei de Stat" - în contextul Parteneriatului Estic

Titlul proiectului

Sporirea capacităților privind "Managementului Integrat al Frontierei de Stat" - în contextul Parteneriatului Estic

Beneficiar

Serviciile de Frontieră și Vamale din țările beneficiare din cadrul Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaijan, Belorusia, Georgia, Moldova și Ucraina)

Bugetul proiectului/
programului

4,000,000 EUR

Perioada de implementare

2014 - 2016

Donator

Uniunea Europeană, Directoratul General pentru Cooperare și Dezvoltare Interanțională (DG DEVECO

Implementator

FRONTEX





Scopul proiectului

Obiectivul genaral:
Facilitarea circulației persoanelor și a mărfurilor, dar totodată menținerea siguranței la frontieră prin consolidarea cooperării inter-instituționale, dezvoltarea cooperării bilaterale și multilaterale dintre instituțiile relevante dintre statele membre PaE și UE, precum și alți actori interesați.

Obiective specifice:
- Contribuția și stabilirea a unui sistem modern de instruire în cele șase state beneficiare, în conformitate cu cele mai bune practici UE;
- Sporirea capacităților operaționale prin activități de consolidare a capacităților profesionale pe obiective specifice, bazate pe necesitățile identificate de instituțiile beneficiare;
- Sporirea gradului de conștientizare și suport pentru a îmbunătăți procesul de traversare a frontierei de stat de către comercianți, transportatori de mărfuri și pasageri;
- Suport în lupta împotriva fenomenului corupției în cele șase state din cadrul PE;
- Suport și îmbunătățirea în respectarea drepturilor omului a persoanelor ce traversează frontiera de stat;
- Contribuția la operaționalizarea regimului liberalizat de vize, unde va fi necesar.

 
Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial