Un șofer și-a falsificat permisul, după ce soția i l-a ,,spălat” întâmplător

.

119109425 314590766505180 7629448505860698273 n 1 1A apelat la ajutorul unui cunoscut pentru a-și perfecta permisul de conducere, deteriorat după ce a fost „spălat”, iar acum conaționalul este cercetat penal pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false.

În punctul de trecere Tudora, pentru formalitățile de control al trecerii frontierei de stat s-a prezentat un cetățean moldovean de 50 de ani, care a fost identificat ca șofer de curse lungi. Acesta se afla la volanul unui camion de model VOLVO, înmatriculat în Republica Moldova. Printre documentele deținute pentru camion, din start polițiștii de frontieră au avut bănuială de falsificare a permisului de conducere. Acest fapt a fost confirmat și în cadrul cercetării suplimentare a documentului cu tehnica din dotare, după formă și fond nu corespundea unui act autentic.

La audieri, șoferul din raionul Șoldănești a declarat că nu cunoaște despre falsul depistat în permis. Însă acesta a precizat că înainte de a efectua o cursă spre una dintre țările UE, soția i-a spălat hainele în care se afla și permisul de conducere, astfel deteriorându-l. Ajuns în Germania, niște cunoștințe i-au propus să-l lamineze, contra unei sume de 50 de euro.

Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar șoferul și-a continuat călătoria în calitate de pasager. Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională EST.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial