Electrocasnice și bunuri ridicate la frontiera moldo-română

.

12312Doi cetățeni moldoveni, în vârstă de 38 și 32 de ani, sunt documentați pentru transportarea diverselor bunuri în lipsa actelor de proveniență. Unitățile de transport, în care au fost depistate încărcăturile nedeclarate, au fost stopate în noaptea de 28 iulie, a.c. de către echipele mobile ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Conform dispoziției de serviciu, membrii echipelor mobile ale IGPF au întreprins un șir de verificări în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Costești. Astfel, a fost oprit în trafic, mai exact la intrare în orașul Costești, un mijloc de transport de model Ford Tranzit cu numere de înmatriculare din Danemarca.

În partea din spate a microbusului, polițiștii de frontieră au depistat patru mașini de spălat haine, un frigider, zece cauciucuri cu jante uzate și 13 cutii cu praf de spălat haine, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de proveniență. La fața locului a fost legitimat și documentat un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 38 de ani.

Din cercetările ulterioare s-a constatat că bunurile au fost introduse ilegal prin punctul de trecere Costești, fiind confirmată intrarea în țară a unității de transport. Ca urmare, lotul de marfă a fost plasat în camera pentru corpuri delicte de la sediul SPF Costești, până la elucidarea circumstanțelor pe caz și luarea măsurilor legale ce se impun.

La câteva ore după consemnarea primului incident, pe traseul Leușeni - Chișinău, la 60 metri de PTF Leușeni, de către echipa mobilă a IGPF în comun cu echipa mobilă a DR Vest a fost supus unor verificări un microbuz de model Mercedes Sprinter, cu plăcuțe de înmatriculare românești.

Ca urmare, în compartimentul destinat transportării pasagerilor a fost depistată bunuri de consum în asortiment. Întrebat despre proveniența acestora, conducătorul auto, originar din municipiul Chișinău, nu a putut prezenta vreun act confirmativ.

Cele depistate au fost transportate la sediul SPF Leușeni, până la elucidarea circumstanțelor pe caz și luarea măsurilor legale ce se impun.

Cotomanaa

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial