Situația la frontieră, bilanțul săptămânii

.

 MG 4911În perioada 4 - 10 mai 2020, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 66 de evenimente, cu documentarea a 285 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
- 28 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- trei cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 30 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
- cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 23 de consemne, dintre care un consemn pe Interpol și 22 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente șase cetăţeni străini, dar și 11 mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 76 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 124 350 și încasarea amenzilor de 48 625 lei.

Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 16 916 traversări, iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 10 876 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 56% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 363 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 1 487 traversări persoane, dintre care 731 treceri la frontiera moldo-română, 332 treceri la frontiera cu Ucraina și 424 treceri a frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 576 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 424 traversări persoane;
PTF Tudora – 160 traversări personae;
PTF Otaci – 113 traversări personae;
PTF Sculeni – 77 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 2 363 persoane și completate 1 487 de fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 1 216 de Declarații pe propria răspundere privind achitarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 60 apeluri de la cetățeni, unde s-a oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Poliția de Frontieră îndemnă participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!
Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StațiAcasă

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial