Doi conaționali din raionul Ocnița reținuți pentru vânat ilegal la frontieră

.

83945778 2850070648418963 7071878143530762240 nPatrula Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița a reținut noaptea trecută două persoane care circulau cu un mijloc de transport în zona de frontieră, cu scop de vânătoare. Bărbații, în ciuda faptului că dețineau actele necesare pentru această activitate, au încălcat regimul de frontieră - aflarea pe timp de noapte la hotar este strict interzisă prin lege, dar și le-a reușit să împuște un iepure dintr-o armă cu țeavă ghintuită, folosirea căreia este restricționată pe teritoriul Republicii Moldova.

Identificarea autovehiculului de model Great Wall Hover 5 a avut loc la mai puțin de 1000 de metri de la linia de frontieră, pe direcția Lencăuți – Serebria, în timpul misiunii de serviciu a patrulii Sectorului. Imediat, după ce a fost stopat mijlocul de transport pentru verificările ulterioare, unul din bărbați a încercat să fugă de inspectorii Poliției de Frontieră.

Urmare a reținerii fugarului, acesta s-a adeverit a fi un locuitor al satului Lencăuți, raionul Ocnița, în vârstă de 27 de ani, care a hotărât împreună cu un constătean de-al său, de 37 de ani, să practice vânatul de iepuri.

Din cercetările de la fața locului au fost depistate, în interiorul autoturismului, un iepure împușcat, o armă cu țeavă lungă ghintuită de tip CZ-550 lux, cal. 7,62-mm, permise de portarmă pe numele persoanelor reținute, un cartuș cal. 7,62x63 mm. și patru cartușe de cal.12.

Toate obiectele descoperite cât și persoanele reținute au fost conduse la sediul SPF Ocnița pentru continuarea cercetărilor, fiind informați despre incidentul dat și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Ocnița și Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița. 

Bărbații și-au recunoscut vina, fiind documentați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art. 332, al.1 Cod Contravențional al RM.

84303175 2850070381752323 1845482704754180096 n83675867 2850070278419000 9131664593775493120 n

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial