Prevenirea unui caz de migrație ilegală pe Aeroportul Internațional Chișinău

.

irakieni1Poliția de Frontieră informează că la data de 25 noiembrie 2019, în jurul orei 17:25, în punctul de trecere a frontierei de stat Aeroportul Internațional Chișinău, s-au prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, 30 de cetățeni ai Irakului printre care 19 bărbați, șapte femei și patru minori. Aceștia au fost aduși în țară cu cursa aeriană 9U 746 Istanbul-Chișinău, gestionată de compania aeriană Air Moldova.

Conform prevederilor Legii nr.257 din 01 noiembrie 2013 privind resortisanţii statelor terţe care au obligaţia deţinerii unei vize și resortisanţii statelor terţe care sunt exoneraţi de obligativitatea deţinerii unei vize la traversarea frontierei de stat, cetățenii Irakului au obligația de a deține viză pentru a putea intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova.

În rezultatul controlului de frontieră s-a stabilit că persoanele menționate dețineau vize electronice, informația despre care era imprimată pe hârtie format A4, iar urmare verificărilor s-a stabilit că astfel de vize nu au fost eliberate, respectiv acestea sunt false.

Astfel, de către Poliția de Frontieră a fost luată decizia de a refuza intrarea în țară a întregului grup de Irakieni, iar la data de 27 noiembrie curent aceștia au fost reîntorși în Turcia, cu cursa aeriană 9U 745 Chișinău-Istanbul. De menționat că pe perioada aflării cetățenilor Irakului în Aeroportul Internațional Chișinău aceștia au fost asigurați cu produse alimentare, precum și la cerere cu asistență medicală.

Suplimentar, comunicăm că toate circumstanțele legate de cazul relatat sunt investigate de Poliția de Frontieră. În prealabil s-a stabilit că în cazul autorizării intrării în Republica Moldova, grupul de irakieni se îndrepta pe teritoriul din stânga Nistrului, necontrolat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

La fel, reieșind din cadrul normativ național răspunderea pentru aducerea cetățenilor străini în Republica Moldova cu vize false o poartă transportatorul. În circumstanțele relevate, în privința companiei aeriene Air Moldova a fost pornit proces contravențional, în cadrul căruia compania este pasibilă de răspundere prevăzută de art. 3321 din Codul Contravențional.

ikieniia

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial