Un urmărit național, depistat de polițiștii de frontieră

.

 viber 2019-09-11 14-53-11Un tânăr moldovean, dat în urmărire națională pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a frontierei de stat, a fost reținut într-o localitate din raionul Cahul. Deși cunoștea că este căutat de polițiștii de frontieră a încercat să se eschiveze de la răspunderea penală, ascuzându-se o perioadă de timp la niște cunoscuți.

Conform informației operative, ofițerii de investigații din Direcția regională SUD au acționat ieri, 11 septembrie a.c., în localitatea de baștină a persoanei de 25 de ani, iar ca rezultat, la marginea satului Gavanoasa, raionul Cahul, a fost observat și identificat la fața locului ca tânărul, care era dat în căutare acum o lună. Acest fapt a fost ulterior confirmat, după o cercetare adițională la sediul Direcției.

Din informațiile deținute, cu aproximație trei ani în urmă pe numele acestuia a fost pornită o cauză penală pentru traversarea ilegală a frontierei de stat, conform prevederilor legale tânărul urma să achite o amendă în mărime de până la 750 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani. Pentru a scăpa de pedeapsa penală acesta s-a aflat o perioadă îndelungată într-o localitate învecinată cu cea de baștină, la niște cunoscuți.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial