Un altfel de 1 septembrie pentru elevii Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei

.

pf 15În acest an noua generație care a pășit pragul Poliției de Frontieră a dat primul sunet la frontiera de stat. Cele 25 de fete au îmbrăcat uniforma, care de azi înainte o vor purta cu mândrie, și au mers în vizită la Punctul de Trecere a Frontierei Leușeni, Sectorul Poliției de Frontieră Valea Marea și la sediul Direcției regionale VEST, unde au fost însoțite de șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.

Curioase, dar și pline de emoții, au făcut cunoștință cu activitatea și principalele atribuții ale polițiștilor de frontieră, dar și pentru prima dată au activat la punctul de trecere a frontierei în calitate de comunicatori. Fetele cu entuziasm și mult zâmbet au interacționat cu călătorii, mulțumindu-le pentru răbdare și înțelegere care au manifestat-o pe toată perioada de aflare în punctul de trecere, și dorindu-le drum bun.

După frumoasa călătorie și noua experiență s-au oprit la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, unde erau așteptate de colegii lor, cu care doi ani vor fi o mare familie. Acolo au avut parte de o discuție caldă cu conducerea Poliției de Frontieră în aer liber. Elevii deschiși au vorbit despre așteptările care le au de la studiile CESF și integrarea în activitatea Poliției de Frontieră. Totodată, au adresat întrebări șefului IGPF despre specificul activității de frontieră, despre oportunități și factori motivaționali în Poliția de Frontieră, dar și au cerut modificări în curricula de învățământ cu privire la grade speciale mai mari la absolvire, livret militar, cursuri de acordare a primului ajutor medical, dar și mai mult timp liber.

”Eu am toată încrederea în voi că veți face față tuturor provocărilor, iar timp de doi ani veți reuși să acumulați atât calitățile, cât și cunoștințele necesare pentru a deveni adevărați profesioniști și polițiști de frontieră cu care se vor mândri părinții voștri, pentru că au crescut și au educat adevărați patrioți și apărători ai frontierei de stat. Să știți că aveți tot sprijinul meu, o să fiți auziți de fiecare dată când o să aveți nevoie. Voi depune tot efortul pentru a schimba lucrurile spre bine și spre a vă oferi noi condiții pentru a avea toată motivația de a rămâne aici, acasă. Poliția de Frontieră are nevoie de voi, de tineri specialiști, pentru că doar așa poate progresa și avea continuitate”, a menționat Rosian Vasiloi.

69466305 2387734761496736 2566200078406516736 n69539339 2325573784371888 6046659288082939904 n69809806 443577346234703 2801800913155522560 n

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial