Consolidarea cooperării moldo-letone pe domeniile de frontieră

.

pf 47În incinta Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc întrevederea de lucru între șeful IGPF Rosian Vasiloi și Ambasadorul Republicii Letonia în Republica Moldova, E.S. Uldis Mikuts.

În cadrul întrevederii, interlocutorii au remarcat cooperarea îndelungată și fructuoasă dintre autoritățile de frontieră ale Republicii Moldova și Republicii Letone, care își are debutul odată cu semnarea la 28 august 2005 a Acordului de cooperare între Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova și Serviciul Pazei Frontierei de Stat al Republicii Letonia. În cei 14 ani de cooperare, au fost realizate mai multe proiecte comune, în deosebi fiind punctat suportul oferit de autoritățile letone în dezvoltarea componentei chinologice a Poliției de Frontieră. Totodată, șeful IGPF a apreciat aportul adus activității de frontieră în urma dotării cu tehnică specială de lucru provenită din donațiile letone, în acest sens s-a făcut referințe la ambarcațiunile care sunt utilizate la securizarea frontierei acvatice.

Părțile au discutat și prospectul dezvoltării conceptului de comunicare strategică în Republica Moldova. La acest subiect, partea letonă a precizat că în comun cu Ambasada Marii Britanii vor acorda suport pentru desfășurarea în luna octombrie 2019 a unei conferințe pe acest domeniu, având drept scop familiarizarea autorităților naționale cu acest concept.
De asemenea, reprezentanța letonă și-a exprimat disponibilitatea de a se împărtăși cu experiența în domeniile de interes pentru Poliția de Frontieră, printre care dezvoltarea continuă a chinologiei și implementarea sistemului de informații în avans despre pasageri.

Ulterior, discuțiile au continuat pe terenul sportiv al IGPF, unde E.S. Uldis Mikuts a făcut cunoștință cu două echipe canine ale Poliției de Frontieră. În cadrul unei prezentări, patrupezii Atillo și Tyyna au demonstrat tehnicile și tacticile utilizate în misiunile de serviciu la frontieră. Este de notat că Tyyna a fost donată Poliției de Frontieră în anul 2014, iar împreună cu inspectorul chinolog au participat la diverse cursuri de instruire și competiții chinologice organizate de partea letonă.

pf 12pf 3pfpf 23pf 25pf 31pf 51

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial