Fortificarea conlucrării moldo-estoniene pe diferite domenii de activitate frontalieră

.

1eÎn perioada 3 – 5 iunie 2019, delegația Poliției de Frontieră, condusă de șeful IGPF Fredolin Lecari, s-a aflat în vizită de lucru în Estonia. Vizita a derulat cu desfășurarea mai multor întrevederi bilaterale și prezentări la Departamentul Poliției și Pazei Frontierei al Republicii Estonia.

Agenda ședinței dintre șefii instituțiilor de frontieră din Republica Moldova și Estonia a vizat un șir de discuţii pe diverse teme, cu accent pe activităţile cele mai semnificative care au contribuit la fortificarea relațiilor de cooperare, dar și pe prioritățile ambelor entități.

Ulterior, una din întâlnirile susținute a avut loc în punctul de trecere “Narva”, care se află la frontieră cu Federația Rusă, unde delegația moldovenească s-a familiarizat cu modul de organizare a serviciului și utilizare a mijloacelor tehnice, inclusiv a dronelor la supravegherea frontierei. La fel, s-a prezentat serviciul electronic de gestionare a rândurilor “GoSwift”, o aplicație online prin intermediul căreia este posibilă înregistrarea prealabilă a cetățenilor/autovehiculelor/mărfurilor la trecerea frontierei de stat, în punctul de trecere ales și la ora dorită. Practica estoniană demonstrează că un astfel de serviciu duce la fluidizarea procesului de traversare a frontierei, fiind create condiții optime pentru călători și personalul de frontieră. În această ordine de idei, partenerii estonieni au arătat deschiderea în oferirea suportului necesar pentru lansarea acestei aplicații și în Republica Moldova.
Având în vedere că activitatea PTF “Narva” este similară cu cea din PTF ”Otaci”, cu referire la amplasate acestora în raza așezărilor urbane, s-a propus de a efectua în viitorul apropiat un schimb de personal, prin intermediul agenției FRONTEX.

De asemenea, partea moldovenească a vizitat pichetul renovat “Piusa”, care reprezintă un pichet modern ce corespunde tuturor rigorilor europene, precum și a fost cunoscut îndeaproape cel mai inovativ Sector de frontieră estonian, situat în sud-vestul țării. Vizita a continuat la Punctul de trecere „Aeroport Internațional Tallinn”, unde s-au prezentat tehnologiile moderne și activitatea acestuia.

La final a fost semnat protocolul vizitei și s-a decis asupra menținerii relațiilor de colaborare și a obiectivelor stabilite pentru o activitate eficientă a autorităților de frontieră. Totodată, Părțile au convenit asupra semnării unui nou Plan de cooperare pentru anul 2020, care să includă domeniile de interes comun pentru a continua și dezvolta cooperarea existentă între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Republicii Moldova și Departamentul Poliției și Pazei Frontierei al Republicii Estonia.

2e3e

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial