Numărul de traversări în perioada Sărbătorilor Pascale este în creștere cu 9%

.

 MG 1915Conform datelor statistice, în perioada Sărbătorilor Pascale se observă la frontiera de stat o tendință de creștere a fluxului de persoane și mijloace de transport. Peste 1 mln 200 mii de traversări persoane înregistrate în acest an, ceea ce constituie o creștere cu 9,15% față de perioada Pascală a anului precedent.
Un număr mai mare de treceri a fost consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 613 929 traversări persoane. La fel, din totalul de traversări a călătorilor a fost cel al cetățenilor moldoveni – 646 268 treceri.

De sărbători, vorbind de perioada 22 aprilie -12 mai 2019, cele mai solicitate puncte de trecere a frontierei au fost Leușeni, Aeroportul Internațional Chișinău, Sculeni, Otaci și Giurgiulești – Galați. Totodată, cea mai tranzitată zi la frontieră a fost sâmbătă, 4 mai curent, când prin punctele de trecere s-a înregistrat un număr de 73 379 traversări persoane.

Preponderent, în perioada nominalizată, frontiera de stat a fost mai des traversată de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 39 de ani – 294 617 traversări, fiind urmate de persoanele cu vârste între 40 şi 49 ani – 254 981 traversări, dar și la o diferență mică s-au apropiat tinerii (20 - 29 ani) – 216 294 traversări.

De asemenea, valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 285 391 traversări, fiind în creștere cu 5,17% comparativ cu perioada similară a anului 2018.

Pentru a nu permite formarea cozilor în punctele de trecere, inclusiv a creșterii timpilor de așteptare, și în anul curent la nivelul Poliției de Frontieră s-a dispus o serie de acțiuni orientate spre sporirea capacității de fluidizare a traficului transfrontalier și creării unui confort cetățenilor la traversarea frontierei de stat.

Printre cele mai relevante acțiuni care au fost întreprinse, menționăm:
1. Sincronizarea activităților în ansamblu cu Serviciul Vamal și cu autoritățile de frontieră și vamale din statele vecine.
2. Înzestrarea celor mai solicitate puncte de trecere a frontierei cu mijloace tehnice noi, fapt necesar procesării rapide a datelor persoanelor și mijloacelor de transport care traversează frontiera de stat, astfel fiind înlocuit aproximativ 20% din echipamentul tehnic uzat.
3. Suplinirea numărului de angajați în punctele de trecere a frontierei de stat pentru asigurarea unui control rapid şi eficient, în special în orele de vârf, inclusiv printr-un control eficient al planificării managementului de personal.
4. Monitorizarea în continuu de către specialiștii în tehnologii informaționale a funcționării sistemelor IT, asigurându-se interoperabilitatea tuturor bazelor de date pentru procesarea rapidă a documentelor de călătorie.
5. Utilizarea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere și a tuturor pistelor din cadrul acestora, inclusiv inițierea, la solicitarea Administrației publice locale, a activității punctelor de trecere locale.
6. Acordarea suportului necesar pentru familiile cu copii minori, în vederea traversării frontierei în mod prioritar, conform prevederilor legale.

Ca rezultat, în perioada Sărbătorilor Pascale, aglomerări la frontiera de stat nu au fost înregistrate, iar timpul mediul de așteptare pentru un mijloc de transport, în cele mai solicitate puncte de trecere nu a depășit 12 minute în orele de vârf.

De menționat că, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a fost mobilizat la maxim, fiind aplicate toate pârghiile reale și funcționale pentru crearea unor condiții confortabile și lejere la trecerea frontierei de stat, asigurând un nivel înalt al deontologiei profesionale și responsabilizând călătorii față de regulile existente la frontieră.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial