Un infractor moldovean, extrădat autorităților naționale pentru ispășirea pedepsei

.

IMG-4912fecadaa25aeabdbee47f5fd0f1f5-VUn cetățean moldovean, care a fost extrădat autorităților naționale pe motiv că a încălcat termenul de ședere în Ucraina, s-a dovedit a fi căutat pentru săvârșirea unui furt în proporții considerabile și trecere ilegală a frontierei moldo-ucrainene. A fost confirmat faptul că, acum doi ani bărbatul a traversat ilegal frontiera de stat și a reușit în această perioadă să se ascundă de organele de urmărire penală și judecată, pe teritoriul Ucrainei.

În amiaza zilei de ieri, în punctul de trecere ucrainean ”Serpnevoe” a avut loc întrevederea de transmitere a persoanei în cauză. Conform informației, aceasta a fost depistată și reținută de către grănicerii ucraineni la un km de linia de frontieră, în timp ce încerca fraudulos să revină în țara de baștină.

Persoana extrădată este cetățean moldovean de 19 ani, locuitor al sat. Troițcoe, r-nul Cimișlia. Tânărul a fost dat în urmărire de către Inspectoratul de Poliție Basarabeasca pe faptul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 186 al. (2) lit.b), d) Cod Penal al RM, dar și căutat de Inspectoratul de Poliție Cimișlia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27, 362 al.(1) Cod Penal al RM.

În prezent, persoana se află în izolatorul IP Basarabeasca până la luarea unei decizii finale.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial