Un document falsificat, descoperit la o cetățeană a Camerunului

.

falsAICO cetățeană a Camerunului este documentată de polițiștii de frontieră pentru deținerea, dar și intenția sa de a pune în uz, în unul din statele UE, o autorizare provizorie de sejur a Republicii Franceze, falsificate. Deși persoana s-a legitimat cu actele de călătorie în regulă, la toneta de înregistrare a pasagerilor s-a descoperit documentul contrafăcut.

În data de 9 august curent, în fluxul de călători ai cursei aeriene Chișinău-Milano a fost identificată cetățeana cameruneză de 32 de ani, care a încercat să-și justifice scopul călătoriei, la solicitarea reprezentanților companiei aeriene, cu un document vizibil falsificat. Polițiștii de frontieră au fost sesizați pe caz și în urma unei verificări minuțioase, cu tehnica specială, au confirmat falsul documentului. Din primele cercetări s-a precizat că aflarea tinerei pe teritoriul Republicii Moldova este legală, având o viză electronică, eliberată cu scop turistic. Cu detalii privind posesia documentului contrafăcut, persoana a ezitat să declare.

În continuare pe faptul dat, polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău desfășoară un șir de măsuri de investigație și urmărire penală pentru elucidarea tuturor aspectelor infracțiunii. Cetățenei Camerunului nu i s-a autorizat trecerea frontierei de stat.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial