Documente poloneze falsificate și un autoturism, reținute în PTF Briceni

.

falsBriceniDoi cetățeni ucraineni sunt documentați pentru folosirea documentelor falsificate, care au fost prezentate în cadrul formalităților de control la trecerea frontierei de stat. Ilegalitățile au fost deconspirate de polițiștii de frontieră din punctul de trecere Briceni, ambele cazuri fiind semnalate pe sensul de intrare în R. Moldova.

Pașaportul tehnic contrafăcut a constituit motiv de reținere a unui mjloc de transport și de cercetare penală a unui ucrainean. Bărbatul de 54 de ani s-a prezentat ieri, 17 aprilie curent, la volanul unui Chrysler, înmatriculat în Polonia. În timpul verificării documentelor de călătorie și cele pentru autoturismul condus, polițiștii de frontieră au observat mai multe elemente nesigure asupra pașaportului tehnic. Ca urmare a cercetării minuțioase, cu ajutor tehnicii din dotare, s-a stabilit că ștampila nu corespunde originalului, lipsesc semne de protecție UV, iar în baza de date mijlocul de transport figura fără revizia tehnică pentru anul curent.
În declarații cetățeanul Ucrainei a precizat că nu știa despre cele depistate. Până la elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun, autoturismul a fost reținut pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Briceni.

Cel de-al doilea cetățean ucrainean a prezentat pentru mijlocul de transport asigurarea auto internațională, cu semne vădite de falsificare. Tânărul de 32 de ani se afla la volanul unui Jaguar X, fabricat în 2004 și cu numere de înmatriculare poloneze. Ca urmare a verificării documentelor înmânate la controlul de frontieră s-a constatat contrafacerea poliței de asigurare, eliberată de către o companie de asigurare din Polonia. Din primele cercetări s-au depistat multiple greșeli ortografice în text și însăși faptul că documentul este tipărit la o imprimantă coloră.

În ambele cazuri actele falsificate au fost ridicate și transmise spre expertiză. Persoanele documentate, conform prevederilor art. 361, al.1 CP al RM, riscă amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial