Vizită de studiu la Poliția de Frontieră

.

 MG 0055Un grup de audienți ai cursului postuniversitar de perfecționare în domeniul securității și apărării naționale, a efectuat astăzi o vizită de studiu la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI. Din grup au făcut parte reprezentanți ai Ministerului de Interne din cadrul IGP, SPIA, BMA, SPPS, CNA, Ministerului Justiției, Centrul de informare și Documentare NATO, Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, Marele Stat Major al Armatei Naționale, precum și doi Atașați militari ai Ambasadei Române și Ucrainene în R. Moldova.

Întreg grupul este condus de Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun” din cadrul Ministerului Apărării. Potrivit agendei, a fost făcută o prezentare a activității PF, inclusiv competențele și perspectivele de dezvoltare în domeniul securității și apărării naționale. Ulterior, vizitatorii au avut posibilitatea să testeze echipamentele și mijloacele tehnice speciale din dotare, care sunt utilizate pe timp de zi și de noapte în controlul și supravegherea frontierei de stat. Participanții au manifestat un interes deosebit și față de patrupedul Poliției de Frontieră ”Lucky” , care i-a lăsat pe toți impresionați prin abilitățile și agerimea cu care a îndeplinit toate comenzile chinologului.

Menționăm că vizita de studiu s-a desfășurat în conformitate cu ordinul IGPF nr. 47 din 02.02.2018 ”Cu privire la organizarea vizitei de studiu în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”. Lecțiile postuniversitare se desfășoară în perioada 15.01 - 20.04.2018 în incinta Academiei militare ”Alexandru cel Bun”. În cadrul respectivului ciclu de lecții, sunt planificate vizite de familiarizare în Ministere, Unitățile militare ale Armatei Naționale, Instituțiilor structurilor de forță și obiectivele strategice naționale.

 MG 0052 MG 0043 MG 0039 MG 0019 MG 0014 MG 0009

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial