Colegii austrieci susțin dezvoltarea capacităților instituționale

.

IMG 0914Șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Rainer Bierbaumer, noul ofiţer de legătură al Poliţiei Federale a Austriei în Republica Moldova.

Cu acest prilej, domnul Fredolin Lecari a informat oficialul din Austria cu privire la ultimele evenimente ce au avut loc în domeniul de frontieră, atât la nivel naţional cât şi în contextul moldo-comunitar. La fel, dumnealui a mulțumit oaspetelui pentru vizită, subliniind importanța fortificării relațiilor de cooperare, dar și de susținere din partea Poliţiei Federale a Austriei în procesul de instruire a polițiștilor de frontieră.

La rândul său, Rainer Bierbaumer a apreciat pozitiv reușitele și inițiativele de dezvoltare ale Poliției de Frontieră şi a dat asigurări de susținere continuă a directivelor întreprinse pentru securizarea frontierelor la cel mai înalt nivel.

Părțile au convenit asupra identificării direcțiilor de conlucrare bilaterală, prin valorificarea unor acțiunii concrete care vor duce la îmbunătățirea serviciilor prestate la frontieră, inclusiv dezvoltarea capacităților profesionale.

IMG 0906IMG 0916

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial