La sfârșitul lunii mai va demara controlul comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”

.

IMG 20170418 142836

În punctul de trecere „Cuciurgan”, pe teritoriul Ucrainei, reprezentanții autorităților control de frontieră și autorităților de control vamal al Republicii Moldova și Ucrainei s-au reunit în ședință de lucru, la data de 18 aprilie 2017. Scopul întrevederii a fost definitivarea și aprobarea actelor organizatorice tehnice pentru demararea controlului în comun, etapizat în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”. 

În acest sens, au fost aprobate și semnate Completări la Schema tehnologică aprobată din 22 ianuarie 2016, precum și Actul de gătință pentru efectuarea etapizată a controlului în comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”;
Conform prevederilor stipulate în Actul de gătință, controlul în comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan” va demara la sfârșitul lunii mai 2017, astfel toate persoanele ce vor traversa prin acest punct de trecere, inclusiv și locuitorii regiunii transnistrene, vor avea de beneficiat de serviciile acordate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova.

La cerere, Poliția de Frontieră va asigura înregistrarea faptului traversării persoanei în sistemul informațional, respectiv beneficiul se marchează prin:
- posibilitatea de legalizare a faptului intrării sau ieșirii persoanelor în / din Republica Moldova, la autoritatea oficială în cel mai simplu mod, nemijlocit în punctul de trecere;
- persoana (cetățeanul străin) se scutește automat de obligativitatea de a se deplasa în cel mai apropiat punct, unde aceasta poate să declare faptul intrării în Republica Moldova;
- imediat, în călătoria următoare, persoana (cetățeanul străin) nu va risca să fie sancționată pentru intrarea și șederea ilegală pe teritoriul țării;
- în privința persoanei și a mijlocului de transport cu care acesta a traversat se formează istoricul traversărilor, respectiv ulterior la necesitate acesta poate să solicite și să obțină informația oficială de la Poliția de Frontieră privind traversările personale.

Un serviciu separat care poate fi acordat de către Poliția de Frontieră în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan” este consultarea calitativă a persoanelor privind regulile de traversare a frontierei de stat de către persoane inclusiv cele minore, precum și mijloacelor de transport; cerințe stabilite față de documentele necesare pentru traversarea frontierei de stat; condițiile de intrare/ședere și ieșire a cetățenilor străini, și mijloacelor de transport în/din teritoriul Republicii Moldova.
Serviciul va fi acordat nemijlocit prin comunicare reală cu un specialist în domeniu și beneficiul se marchează în suportul juridic a locuitorilor regiunii transnistrene, precum și a cetățenilor străini în vederea clarificării posibilităților legale pentru a intra/ieși/tranzita în/din/prin teritoriul Republicii Moldova.

Un alt serviciu este eliberarea vizelor Republicii Moldova la frontieră pentru străini în situații excepționale. Acest serviciu va asigura posibilitatea de a primi vize pe termen scurt pentru intrare și ședere pe teritoriul Republicii Moldova în următoarele condiții:
- în caz de urgenţă, determinată de dezastre, calamităţi naturale sau accidente;
- în caz de deces sau de îmbolnăvire gravă a unei rude aflate pe teritoriul Republicii Moldova, confirmat/confirmată printr-un document eliberat de autorităţile competente;
- în cazul echipajelor şi pasagerilor navelor sau aeronavelor aflate în situaţii de urgenţă, care sînt nevoite să acosteze ori să aterizeze ca urmare a unor defecţiuni, intemperii sau a pericolului de atac terorist;
- în cazul funcţionarilor din cadrul organizaţiilor internaţionale, delegaţi să îndeplinească misiuni oficiale în Republica Moldova într-un interval de timp scurt, care nu va depăşi perioada de 15 zile calendaristice;
- în cazul participanţilor la acţiunile internaţionale, organizate în Republica Moldova cu acordul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dacă intervalul de timp dintre data informării participanţilor şi data acţiunii nu permite obţinerea vizelor.

Poliţia de Frontieră joacă un rol vital în asigurarea faptului că persoanele care ajung la frontieră îşi pot exercita drepturile. În cazul refugiaţilor şi solicitanţilor de azil, printre drepturi se include şi cel de a obţine acces la teritoriu şi procedura de azil. Poliția de frontieră va asigura atribuția sa privind primirea cererilor de azil la frontiera de stat, inclusiv și în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan” de la cetățenii străini și apatrizi aflați în situația când viața sau sănătatea acestora sunt puse în pericol real și străinul nu poate sau nu doreşte să obţină protecţia ţării de origine.

Cerințele față de călători, precum și procedurile de control ce vor fi efectuate în punctul de trecere „Pervomaisc – Cuciurgan” nu se vor deosebi de cele aplicate în alte puncte de trecere, din potrivă la prima etapă acestea vor fi simplificate.
Republica Moldova are experiență în organizarea și realizarea controlului în comun la frontiera moldo-ucraineană. Astfel în anul 2005 au fost lansate patru puncte de trecere în care s-a organizat controlul în comun „Criva - Mamalîga”, „Briceni - Rosoșeni”, „Larga - Chelimențî”, „Giurgiulești - Reni”.

În anul 2012 controlul în comun în punctul de trecere „Briceni - Rosoșeni” a fost trecut într-o formă experimentală de organizare pe teritoriul unui stat (Ucraina). Experimentul prevede organizarea în baza principiilor „Ghişeului unic”, „O singură oprire”, controlul selectiv a mijloacelor de transport, mărfurilor şi cu excluderea dublării funcţiilor”. Conform datelor Misiunii EUBAM obținute în rezultatul cercetărilor efectuate în perioada 2014-2016 în punctul de trecere „Briceni - Rosoșeni” datorită formei de organizare a controlului în comun timpul de trecere a frontierei de stat s-a redus cu 25%, iar în unele cazuri cu 50%. 

Potrivit experiențelor deținute, constatăm că, controlul în comun este o formă eficientă a managementului integrat al frontierei, care se practică în multe state ale Uniunii Europene în vederea reducerii timpului la trecerea frontierei, îmbunătățirea infrastructurii punctului de trecere, schimbului eficient de informații și nu în ultimul rînd combaterii fenomenului corupțional.

NOTĂ: Controlul comun în punctul de trecere ”Pervomaisc-Cuciurgan”a fost aprobat la data de 11 martie 1997, odată cu semnarea „Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în punctele de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene”. 

Ulterior, la data de 4 noiembrie 2015 a fost semnat „Protocolul între Departamentul Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Serviciul Vamal de pe lîngă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei privind organizarea controlului în comun în punctul de trecere internațional „Pervomaisc - Cuciurgan” pe teritoriul Ucrainei”.
La data de 22 ianuarie 2016 a fost aprobat documentul tehnic „Schema tehnologică de organizare a controlului în comun a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și bunurilor în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”

IMG 20170418 142254
Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama