Descinderi la domiciliul unui tânăr suspectat de contrafacerea procurilor auto

.

nord4Urmare a valorificării unei informații operative, polițiștii de frontieră au reținut pentru 72 de ore un moldovean, bănuit de implicare într-un grup specializat în falsificarea procurilor auto.

Ieri, 16 februarie a.c., în satul Larga, raionul Briceni, ofițerii de investigație și cei de urmărire penală din cadrul Direcției regionale NORD, sub coordonarea procuraturii Briceni, au descins la domiciliul unui moldovean de 28 de ani, care conform probelor acumulate pe parcursul a două luni, acesta ar face parte dintr-o grupare specializată în falsificarea procurilor auto. În rezultat, echipa comună a ridicat de la domiciliul acestuia o foaie A4 cu ștampilă, trei copii a buletinelor de identitate a unor persoane necunoscute, patru telefoane mobile și un laptop.

O primă informație, care a servit ca material de investigație a persoanei în cauză, a fost depistarea la sfârșitul anului trecut, în punctul de trecere „Criva-Mamaliga”(auto), un moldovean care a încercat să revină în țară cu mijlocul de transport, în baza unei împuterniciri notariale, eliberate de autoritățile poloneze, falsificate. În cazul dat, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul a fost tipărit de membrii unui grup, format atât din cetățeni ai Republicii Moldova, cât și ucraineni, printre care și tânărul din s.Larga.

În prezent, angajații Poliției de Frontieră continuă să întreprindă un șir de măsuri de investigație și urmărire penală, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în grupare.

Conform art.361, al. (2) lit. b) Cod penal al Republicii Moldova, persoana documentată riscă amendă în mărime de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.

nord2nord3nord1

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama