Bănuiți de furt, identificați cu operativitate de câinele Poliției de Frontieră

.

6Poliţiştii de frontieră se pot baza pe colegii patrupezi deosebiţi, atunci când este vorba de un caz mai puțin obișnuit. Ieri, 16 februarie 2017, câinele Poliției de Frontieră, Oscar, i-a ajutat pe poliţişti să identifice un grup de persoane necunoscute, care a furat un animal domestic din gospodăria unui moldovean. Descoperirea furtului a avut loc la circa 30 de minute de la sesizarea acestuia.

Astfel, un bărbat de 28 de ani, locuitor al satului Sagaidac, raionul Cimișlia, a anunțat poliția precum că în timpul nopții, mai multe persoane necunoscute au pătruns în ogradă și i-au furat un porc domestic de aproximativ 30 de kg. La faţa locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cimișlia şi în urma cercetărilor, în gospodăria bărbatului, au fost găsite urme de sânge, fapt care a generat o versiune că animalul a fost înjunghiat pe loc. În acest context, IP Cimișlia a solicitat ajutorul inspectorului chinolog și a colegului său patruped, Oscar, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră ”Troițcoe”, în vederea descoperirii infracțiunii. Ajunși la domiciliul bărbatului, aceștia au depistat urmele infractorului, care duceau spre o plantație cu viță-de-vie părăsită, în extravilanul localității. În urma cercetărilor efectuate la locul faptei, printre rândurile plantației au fost depistate ramășite ale animalului și o geantă arsă.

Ulterior, în cadrul verificărilor și măsurilor întreprinse, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea infracțiunii. În prezent, suspecții sunt documentați de către polițiști cu scopul stabilirii întregii activități infracționale și luării măsurilor legale ce se impun.  

4

3

2

1

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • cnpdcp
  • vama