Protocolul privind punctele de contact la frontiera de stat moldo-ucraineană, semnat la Kiev (VIDEO)

.

 Astăzi, 13 februarie 2017, șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a întreprins o vizită de lucru la Kiev, Ucraina, în cadrul unei delegații din partea Prim-ministrului R. Moldova, Pavel Filip, marcând importanţa acordată relaţiei bilaterale Chişinău-Kiev. 

În contextul vizitei, a avut loc semnarea Protocolului între Departamentul Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Administraţia Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei privind punctele de contact la frontiera de stat moldo-ucraineană, prevăzut de Planul Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE. La evenimentul de semnare a documentului a participat șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, și omologul său ucrainean, Victor Nazarenko.

Astfel, prin instituirea punctelor de contact la frontiera de stat moldo-ucraineană, se va contribui la intensificarea schimbului de informații în vederea asigurării securității frontierei comune, securității naționale, ordinii publice, a bunăstării economice a statelor Părţi, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate.

Tot în cadrul reuniunii date, au fost aprobate ”Principiile tehnologice de bază cu privire la organizarea schimbului de informații privind persoanele și mijloacele de transport, cu care persoanele traversează frontiera de stat moldo-ucraineană”, prevăzute de Acordul între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei, semnat la Chișinău, în data de 4 noiembrie 2015, având o importanță strategică pentru R. Moldova.

La final, șefii autorităților de frontieră au apreciat nivelul înalt de încredere, fiind evidenţiată buna colaborare între instituţiile omoloage.

Amintim că, în data de 4 octombrie 2016, șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a efectuat o vizită de curtoazie la Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei (SGSU), unde s-a familiarizat cu activitatea grănicerilor ucraineni în cadrul Aeroportului Internațional ”Borispol”. 

216731296 1206881052752744 1563009793 o

16763875 1206881059419410 1586803876 o

16602157 1228504680601631 1275807332308714268 o

16732151 1206881042752745 1844602879 o

 

 

 

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama