Ștampile de tip nou, puse în aplicare la trecerea frontierei de stat

.

Sculeni PRFS9Din data de 1 martie 2015, la traversarea frontierei prin punctele de trecere, polițiștii de frontieră aplică în actele de călătorie modele noi de datiere.

Aprobarea și punerea în aplicare a ștampilelor de tip nou a avut loc în contextul alinierii la standardele UE, cu referință la implementarea prevederilor Catalogului Schengen, anexele IV şi V din Regulamentul (CE) nr.562/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen).

Polițiștii de frontieră vor lucra cu două tipuri de ștampile - pentru intrare în ţară, care au formă dreptunghiulară, și pentru ieşire, la fel, dreptunghiulare doar că au colţurile rotunde. Amprenta ştampilei este aplicată cu două culori, elementele principale conţin vopsea de culoare neagră, iar cifrele din centrul ştampilei sunt de culoare roşie. La fel, fiecare ştampilă are suplimentar aplicate elemente proprii de protecţie, pentru o mai bună securizare a datierelor.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Legii 215 din 4 noiembrie 2011, cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, ştampilele nu se aplică pe unele tipuri de documente de călătorie, însă, în timpul trecerii frontierei de stat atât cetăţenii Republicii Moldova, cât şi străinii, pot solicita poliţiştilor de frontieră ştampilarea acestora.

Submit to FacebookSubmit to Google BookmarksSubmit to Twitter
  • baner_guvern_md
  • baner_moldova_md
  • baner_parlament_md
  • baner_presedinte_md
  • banner_MAI
  • bb1_igp2
  • bb2_protectie civila
  • bb3_carabinieri
  • bb4_biroul migratie si azil
  • bb5_academia stefan cel mare
  • bb6_dinamo1
  • cnpdcp
  • vama
  • vy_moficial